Tratarea cancerelor cu celule dendritice
Informații generale privind tratamentele împotriva cancerului.
Medicina a dezvoltat diferite terapii de combatere a cancerelor, care pot fi utilizate individual sau combinate.
Imunoterapii utilizate în combaterea cancerului
În cazul multor tipuri de cancer, în special dacă acestea sunt în stadiu avansat, este absolut necesară dezvoltarea unor noi forme de terapie, întrucât terapiile standard au o eficienţă redusă. Astfel, în ultimii ani, interesul pentru imunoterapii a crescut în mod deosebit.
Sistemul imunitar se compune dintr-o multitudine de substanţe şi celule care se utilizează ca instrumente în cadrul diferitelor protocoale de cercetare şi studiu.
Deşi nu sunt cunoscute toate interacţiunile din sistemul imunitar şi din organismul uman, s-au autorizat mai multe medicamente care utilizează principii imunologice:
- Autorizarea iniţială a unei terapii cu anticorpi în cazul cancerului: Trastuzumab / Herceptin® pentru carcinomul mamar metastazat şi hiperexprimarea ocogenei Her2/neu (USA, 1998)
- Autorizarea iniţială a unei vaccinări pentru prevenirea cancerului de col uterin cu vaccinuri împotriva HPV Gardasil® (SUA, 6/2006) şi Cervarix® (Australia, 5/2007);
(Premiul Nobel pentru medicină i-a fost decernat în 2008 lui Harald zur Hausen pentru că a descoperit că virusurile papilomului uman sunt o cauză a cancerului de col uterin - Autorizarea iniţială a unei imunoterapii celulare autologe cu celule dendritice pentru tratarea carcinomului prostatic hormonorefractar: Sipuleucel-T / Provenge® (SUA, 4/2010)
(Premiul Nobel pentru medicină i-a fost decernat în 2011 lui Ralph M. Steinman pentru descoperirea celulelor dendritice şi a rolului acestora în imunitatea adaptivă)
Imunoterapia cu celule dendritice
Sistemul imunitar ajută la menţinerea sănătăţii prin detectarea şi distrugerea germenilor patogeni precum bacteriile şi viruşii, dar şi a celulelor canceroase. Se cunoaște de ceva vreme faptul că pentru detectarea corpurilor străine (antigeni) sunt necesare aşa-numitele celule prezentatoare de antigen. Aceste celule alertează sistemul imunitar atent la intruşi şi activează alte celule imunocompetente pentru a le combate prin diferite mijloace.
Printre cele mai importante celule prezentatoare de antigen se numără celulele dendritice. Acestea posedă prelungiri arborescente (gr. dendron = arbore) cu ajutorul cărora caută prezenţa corpurilor străine în limfă şi în sânge.
Celulele canceroase se deosebesc de cele sănătoase. Această deosebire, acest nivel de nuanțare a atributului „străin” se utilizează în imunoterapie, care este combaterea cancerului cu ajutorul imunităţii propriului organism.
Celulele prezentatoare de antigen din piele, celulele Langerhans, şi-au demonstrat utilitatea în cadrul vaccinărilor preventive clasice. Celulele prezentatoare de antigen sunt prezente în sânge într-un număr mai mic decât celulele dendritice. Ele au fost descrise aici de Steinman şi Cohn în 1973 (Premiul Nobel pentru medicină în 2011 decernat lui R. M. Steinman).
Pe lângă posibilitatea de a izola celule dendritice din sânge, într-o cantitate redusă, ele pot fi prelevate din celulele precursoare din sânge, monocitele. Doar clarificarea provenienţei lor din seria mieloidă a făcut posibilă prelevarea simplă a unor cantităţi mai mari de celule prezentatoare de antigen.
În cadrul imunoterapiei cu celule dendritice, o subcategorie de celule sangvine ale unui pacient, monocitele, sunt prelevate prin recoltarea de sânge sau prin leucafereză. În laboratorul cu camere sterile, aceste monocite se diferenţiază cu ajutorul substanţelor mesagere celulare (citokina, factorii de creştere) de celulele prezentatoare de antigen, celulele dendritice monocitice.
Suplimentar, în tot acest timp, celulele dendritice „imature” atrag atenţia asupra cancerului, de exemplu, aducând peptide în contact cu lizat tumoral (celule tumorale distruse) sau antigeni tumorali cunoscuţi. Celulele dendritice imature pot absorbi şi fagocita antigenii şi lizaţii tumorali şi astfel prezenta sistemului imunitar, pe suprafața lor, caracteristici importante ale tumorii. Acest proces este denumit priming (ro. amorsare). În plus, celulele dendritice au capacitatea de a absorbi antigenii tumorali din corpul pacientului şi pot fi activate cu ajutorul substanţelor mesagere celulare.
În funcţie de situaţia individuală şi de caracteristicile tumorii sale, se stabilesc protocoale de stimulare pentru fiecare pacient.
După 7 zile în cultura celulară, celulele dendritice „instruite” sau activate sunt injectate pacientului, asemeni unui vaccin subcutanat sau intravenos. Eventual se efectuează local o stimulare imunologică concomitentă cu substanţe mesagere celulare, întrucât reacţia imunitară poate fi astfel amplificată în anumite cazuri.
Efecte adverse
În mod similar tuturor medicamentelor, şi imunoterapiile au efecte adverse.
Chiar dacă statistica – determinată de faptul că aceste terapii sunt relativ noi – nu oferă indicaţii exacte, precum în cazul terapiilor îndelung testate, prin experienţele clinice sporite şi un număr mai mare de studii publicate se pot obține concluzii sigure.
Simptomele similare celor ale gripei, precum febră, frisoane, oboseală, precum şi înroşirea, inflamarea şi iritarea locului vaccinării apar deosebit de frecvent. Astfel de simptome dispar, de obicei, în scurt timp, fără să fie necesară tratarea lor sau pot fi tratate fără probleme în general cu medicamente antipiretice, antialergice sau antinevralgice.
Alte efecte adverse pot fi cauzate de poziţia şi tipul tumorii.
Printre efectele adverse suplimentare rare, observate personal sau publicate de alte grupuri de lucru, se numără: greaţă, diaree, vomă, reactivarea unei boli autoimune, artrita reumatoidă, trombocitopeniile, anemiile, precum şi efectele nedorite care pot apărea în cazul tuturor injecţiilor şi al infuziei.
Concluzia generală este că, judecând după experiențele anterioare, cele mai frecvente efecte adverse ale imunoterapiilor celulare apar mai degrabă în zilele imediat următoare administrării.
Lista efectelor adverse prezentată pe această pagină nu este exhaustivă, nefiind excluse noi efecte adverse încă necunoscute.
În cadrul întrevederii medic-pacient ar trebui discutate tipul şi durata posibilelor efecte adverse şi individuale şi în raport cu beneficiul terapeutic sperat.
Contraindicaţii
Întrucât nu există informaţii privind tratamentele cu celule dendritice în perioada de sarcină, acestea sunt excluse pe timpul sarcinii. Dacă valorile din hemogramă indică un număr foarte redus de celule, prelevarea de monocite s-ar putea să nu fie posibilă. Alte afecţiuni precum bolile autoimune pot constitui contraindicaţii şi necesită evaluarea individuală a riscurilor în cadrul unei întrevederi.
Şi această listă poate fi incompletă.
Durata tratamentului
Tratamentul se efectuează în general ca imunizare de bază de mai multe ori, la intervale de câte 4 până la 5 săptămâni. În cazul unei reacţii pozitive la terapie fără regresia completă a tumorii, se recomandă vaccinări lunare până la regresia completă a acesteia. În caz de succes, se recomandă, de asemenea, revaccinări la intervale mari de timp de trei şi şase luni.
Suportarea costurilor
Pe baza experienţei noastre, costurile tratamentelor sunt decontate prin asigurările private de sănătate. Dar de cele mai multe ori, firmele de asigurări refuză să le achite. Astfel, pacienţii sunt nevoiţi să-şi recupereze sumele de bani prin intermediul instanţelor de judecată.
De obicei, casele publice de asigurări de sănătate nu suportă costurile, deşi Codul securităţii sociale V stabileşte, în anumite condiţii, obligaţia decontării tratamentelor (Codul securităţii sociale V modificarea din 01.01.2012 §2 alineatul 1a).